Skip to main content

2Parale a devenit 2Performant

2performant.com

Update 07.10.2016

  • La două luni de la migrare încă primesc comisioane fără referrer deci baza asta de date cu siguranță nu va mai fi migrată pentru că nu va mai fi relevantă.
  • Încă nu avem nici un mesaj de la platformă cu stadiul migrării.
  • La dashboard lipsesc multe elemente de filtrare printre care de exemplu filtrare după data de intrare în platformă, ca să aflu și eu care sunt noile programe de afiliere pentru că oricum nu mai primesc vechile e-mailuri 2parale pe aceatsă temă.
  • În ceea ce privește comisioanele din 2Parale;
    • am luat țeapă cu happy-credit.ro care a respins marea majoritate a comisioanelor și nu le-a plătit nici pe cele acceptate.  Acum a și plecat din 2Performant începând cu 29 septembrie. Țeapa nu este mare. Problema este că nu mă simt de loc apărat de 2Performant în astfel de cazuri,
    • Transferul comisioanelor platite s-a f[cut foarte rapid,
    • Mai am trei comisioane acceptate și neplătite și 2Parale devine istorie pentru mine.

Update 19.09.2016

A trecut mai bine de o lună de la migrare și am alte observații. Poate le văd și cei de la #2performant:

  • Poate scoate cineva iconita + CLICK DETAILS când accesezi sectiunea cu pricina;
  • Încă nu s-a migrat baza de date cu click refferer din 2Parale lucru extrem de deranjant.Înclin să cred că nici nu se va mai migra vreodată. Sau când se va migra oricum nu va mai fi de folos;
  • în 2parale aveam o statistica cu privire la traficul generat pe fiecare site pe care fac afiliere în parte. Acum nu mai am.

Update 24.08.2016

La peste două săptămâni de la livrare mai am câteva observații:

Pro

  • statisticile sunt mult mai avansate. Fraților am vândut in 2 saptamani pentru doar 4 advertiseri produse si servicii de peste 20.000 euro !!! Este adevarat ca am si comisoane de peste 800 de euro de incasat.
  • advertiserii prepaid sunt foarte motivanti. Comisoanele care se aproba instant mă ung pe suflet. Cred ca ăsta este viitorul unei afilieri corecte. Atâta timp cât advertiserul a încasat, trebuie să încasăm și noi. Nu în două luni, sau deloc în unele cazuri. Știți voi care. Nu arunc cu noroi acum. Deși poate ar trebui ?

Contra

  • Tot statisticile săracele. Mă deranjează foarte tare că nu am statistici complete și cu ce s-a întâmplat înainte de migrare. Am vorbit cu cei de la 2Performant și evident mi-au răspuns că încă nu au migrat bazele de date corespunzătoare
  • Statistici incomplete la comisioanele curente. Unele au referrerul altele nu. Foarte deranjant. Încă nu am primit nici un raspuns de la 2Performant pe aceasta temă. Am primit în schimb de la vola. Are legătură cu primul punct și anume cu faptul că nu s-a migrat baza de date referitoare la click-urile înainte de migrare. Prin urmare comisioanele venite în perioada de recurența cu click înainte de data migrării nu vor avea date despre click până nu se încheie migrarea. Hai 2Performant hai că pierdem bani cu toții.
  • Nu am primit e-mail cum că s-a făcut plata comisioanelor. Și ea s-a făcut săraca. Tocmai vroiam să le scriu să-i întreb ce se întâmplă cu banii mei și bine că am verificat contul înainte.

De curând platforma de marketing afiliat 2Parale s-a transformat în 2Performant. Scriu acest articol la o săptămână după migrare și încerc să aflu ce îmi place și ce nu îmi place la noua platformă din perspectiva mea de afiliat.

Ce îmi place

  • Noua platformă se mișcă mult mai rapid;
  • Sistemul de filtrare pentru mesaje, comisioane, advertiseri mai avansat;
  • poţi obţine un quick link din dashboard pe dispozitive mobile lucru care era imposibil pe 2Parale
  • punctul anterior deriva din faptul ca noua platforma 2Performant este responsive;
  • Accesul la advertiseri externi care sper să se înmulțească;
  • Feeduri pe categorii (cred ca erau și în 2parale);
  • Statistici cu privire la sănătatea advertiserului cu privire la plăți;
  • Statistici dowtime site advertiser;
  • Advertiseri prepaid. Sper sa crească numărul lor şi să fie şi din cei cu site-uri româneşti pentru că deocamdată majoritatea sunt site-uri externe. Am fost acceptat de carsi.ro – advertiser din categoria piese auto – prepaid;
  • Pagina de Home Dashboard mult mai bine organizată și mai intuitivă;
  • Mă bucur că au apărut și statisticile cu privire la vânzare (referrer, IP client, redirect). A apărut aici în plus și Click Tag care poate fi foarte util mai ales pentru bloggeri și pentru linkurile care devin inactive la un moment dat.

Ce nu îmi place

  • Bookmarklet-ul nu are shorten link;
  • Deși platforma este eminamente românească, cu marea majoritate a advertiserilor români și cu întreaga masă a afiliaților români mesajele de pe email sunt în engleză. Asta nu ar fi neaparat o problemă dar oare de ce este așa, când deocamdată suntem toți români ? Eu știu că 2Performant va deveni o platformă internațională dar când se va întâmpla lucrul ăsta poate vei avea obțiunea să alegi limba în care să comunici. Momentan ar fi interesant dacă ai putea alege între română și engleză;
  • Mesajele de pe email în care un advertiser are ceva de anunțat sunt toate la fel – generice și nu au în corpul emailului mesajul efectiv. Prin urmare tot trebuie să te duci în contul de afiliat la secțiunea mesaje și să vezi despre ce este vorba;
  • Mesașjele de pe e-mail prin care ești anunțat că ai primit un comision sunt OK dar când începi să primești mai multe comisioane de la același advertiser acestea apar ca citat la același mesaj inițial și totul se încurcă. Prin urmare aceste e-mailuri nu te mai ajută de loc. Trebuie să te duci tot în dashboard în secțiunea de comisioane ca să afli despre ce este vorba. Câte comisooane ai pe zi. Câte de la un anume advertiser etc.;
  • Comisioanele afișate sunt în euro și în emailurile primite și în dashboard. Deși plățile cel puțin pentru advertiserii români se vor face în lei. Devine astfel destul de greu de comparat câștigul cu cheltuiala din Google AdWords, Facebook Ads etc. care este în lei. Trebuie văzut la ce curs face 2Performant conversia și făcute calculele într-o singură monedă. Mă rog când voi fi activ în atât în campanii externe cât și interne calculele oricum se vor face separat;
  • Lipsa aplicației de mobil 2Performant, omonimă aplicației 2Parale este foarte deranjantă. Duc lipsa pătrățelului negru de pe ecranul telefonului ce apărea din cănd în când și îmi lumina privirea. Sper ca viitoarea aplicație să conțină mult mai multe statistici cu privire la conversii și să se poată genera linkuri afiliate din ea;
  • Lipsa posibilității de a genera grupuri de bannere.
  • Nu am regăsit widgeturi de search în secțiunea tools. Sunt foarte necesare în afiliere și care convertesc excelent la programele de afiliere externe 2Performant cu care lucrez. Am scris și la admin 2Parale, scriu pe această cale și la admin 2Performant poate mă aude cineva. Nu știu dacă este treaba 2Performant să le creeze sau este în sarcina fiecărui advertiser în parte însă singurul advertiser care îl are – vola.ro profită la maxim de el. De ce nu ar profita și ceilalți ?

Cam atât deocamdată. Sper să se rezolve cât mai rapid transferurile de sume de plată din 2Parale și să se aprobe profilul de plată în 2Performant pentru a putea face retragerea celei mai mari sume pe care o am de retras de un an de zile, de când fac afiliere la modul foarte serios.

Daca vrei sa afli ce mai scriu aboneaza-te la newsletter.

Site-urile afiliaților români

De ceva vreme urmăresc cum fac afiliere colegii mei din 2Parale sau Profitshare, rețele externe de afiliere sau ale celor care fac afiliere pentru diverse site-uri. Am decis să fac o listă cu aceste site-uri pe care să o updatez periodic pentru uz personal și de ce nu, pentru uzul colegilor afiliați.

Bloguri

http://www.nwradu.ro/ >>> generalist (nu degeaba e pus primul)

http://www.revoblog.ro/ >>> IT

http://vastit.ro/ >>> IT

http://mariussescu.ro/ >>> marketing

http://pontieftin.blogspot.ro/ >>> electrocasnice

http://www.reducerix.ro/ >>> reduceri

http://livre.ro/ >>> carte

http://blogulcolectionarului.net/ >>> carte

http://goodread.ro/ >>> carte

http://www.outlet-mall.net/ >>> fashion

http://www.mujer.ro/ >>> fashion

http://www.chantel.ro/ >>> revistă de femei

http://www.cu-reducere.ro/

http://www.dragosu.ro/ >>> generalist

http://www.shopniac.ro/ >>> generalist

http://sanatateata.info/ >>> generalist cu tema sic !

http://thankyou.ws/ >>> la sugestia afiliatilor

http://mujo.ro/ >>> la sugestia afiliatilor

http://www.fashion8.ro/ >>> la sugestia afiliatilor

http://www.shopniac.ro/ >>> la sugestia afiliatilor

http://www.superghid.ro/ >>> la sugestia afiliatilor

Site-uri prezentare – SEO – PPC

http://www.rovinieteonline.com/ 

http://www.rovinietaelectronica.ro/

http://1rcaieftin.ro/

http://www.redusimo.ro/ >>> reduceri – ideea mi se pare interesantă. Din păcate este neîntreținut.

http://meetmenow.ro/ >>> fashion

http://www.reducerisezon.ro/

http://cupoane-reduceri.info/

http://www.biastore.ro/

http://www.cumpararedus.ro/

http://www.redutti.ro/

Feeduri

http://www.resigilate.ro/ >>> emag (un site care nici acum nu știu cum poate funcționa pentru că încalcă TOS emag)

http://www.ieftin-cu-stil.ro/ >>> fashion

http://www.pantofisupersic.ro/

https://www.cadoland.ro/

https://www.jingle.ro/

http://www.ce-vreau.eu/

CashBack

https://www.mrcashback.ro/

http://www.aduna.ro/

https://www.cashout.ro/

http://www.cashtiga.ro/

http://www.cashbackshopping.ro/ >>> la sugestia afiliatilor

http://www.mycashback.ro/ >>> update 03.08.2016

Travel

http://travelator.ro/ >>> momondo

http://www.ponturiavioane.ro/ >>> skyscanner

http://www.tedoo.ro/ >>> momondo

aventurescu.ro >>> momondo

Daca vrei sa afli ce mai scriu aboneaza-te la newsletter.

Despre rovinietă

camera-rovinieta

Rovinieta sau taxa de drum este obligatorie în România. Ea este obligatorie numai atunci când ieși din localitatea de domiciliu. Dacă ieși din localitate poți fi verificat video de camerele fixe sau mobile ce apar din când în când, sau de către echipaje de la CNADR.

Amenzile sunt foarte mari dacă nu o ai şi – atenţie mare – amenda vine după multe luni, timp în care poţi fi înregistrat de mai multe ori, prin urmare poţi primi mai multe amenzi. În principiu dacă achiți prima amendă nu ar mai trebui să ai probleme cu următoarele pentru că dovedești că ești de bună credință. Am întâlnit însă cazuri în care s-a ajuns la proces pentru sume considerabile acumulate din amenzi.

Cea mai căutată rovinietă este cea pentru autoturisme care azi are prețul de 126,11 lei pentru un an. Prin comparație anul trecut era 124,42 lei. Prețul crește odată cu cursul valutar. Există și variante pentru mai puține zile (7, 30 și 90 de zile). Asta pentru turiștii străini, pentru mașini de vacanță sau pentru camioane care ies rar din localitate pentru că în acest caz sumele sunt considerabile și pot ajunge până la 5.449 lei pentru 12 luni.

Verificare rovinietă

De curând am achiziționat rovinieta anticipat dar din câte am observat pe site-ul CNADR unde se poate verifica valabilitatea, rovinieta mea apare valida până la data expirării de anul ăsta. Probabil ulterior va apărea valabilă încă un an. O să verific și fac update la articol.

Rovinieta se achiziționează online și tot online pe e-mail o primești imediat ce ai făcut plata. Dacă faci plata cu cardul ai și rovinieta imediat pe e-mail. Eu am luat rovinieta de la emag care colaborează prin programul de marketplace cu Scala Assistance care are propriul site roviniete.ro dar care nu a vrut să-mi emită o rovinieta anticipat. Prin urmare ar fi trebuit să aștept pânâ în ziua expirării și nu aș vrea să risc. De asemenea și site-ul celor de la emag este mult mai bine făcut și procesul de cumpărare decurge mult mai ușor. Ce vrei defecțiune de webdesigner/afiliat.

Pentru afiliați

Un pont însă, pentru afiliați, comisionul de pe Profitshare (1,05) este mai mic decât cel de pe 2parale (1,26) cu valoarea tva-ului la o tranzacție de aceeași valoare de 126 lei. Nu am înțeles de ce diferă pentru că procentul oferit afiliatului este același de 1% în ambele rețele.

Daca vrei sa afli ce mai scriu aboneaza-te la newsletter.

Cartea nu a murit

Urmează un articol plin de cifre, grafice și poate plictisitor pentru unii dintre cititorii blogului. Prin urmare pentru aceștia am să încep cu …

Concluziile

  • Piața de carte este în ușoară creștere și nicidecum în declin;
  • Recomand cu încredere începerea unei campanii de afiliere în domeniu;
  • Nu recomand începerea unei afaceri online în domeniul cărții.

Analiza a pieței de carte din perspectiva mea de afiliat

Vând carte de ceva vreme și am destule statistici pe această temă ca să pot afirma că internetul nu a omorât încă cartea tipărită. Am făcut aceste statistici în interes pur personal și comercial pentru că am observat o creștere în domeniu și vreau să pornesc campanii mult mai serioase în special în partea de articole din categoria cărți. Unele dintre articole vor beneficia de reclamă plătită AdWords. Voi mai trimite newslettere, căt mai des sper și mă găndesc să pornesc și o pagină de facebook dedicată având în vedere ultimile observații personale din domeniu.

Dar mă gândesc că observațiile în sine din acest articol vor susține afirmația că piața de carte nu este în scădere, este vie și prin urmare poate fi interesantă și pentru afiliați. Pentru advertiseri … nu știu dacă aș avea curajul să pornesc acum un magazin online de cărți din mai multe motive:

  • concurența este foarte mare;
  • piața este destul de ocupată;
  • tendința celor doi mari jucători este de a extinde paleta de produse oferite:
    • elefant.ro s-a rebranduit în mallul online familiei tale și a diversificat enorm oferta de produse, rămânând după părerea mea numai în amintirea unora ca o librărie online;
    • libris.ro urmează
  • nu pot garanta că trendul ușor crescător v-a mai continua multă vreme.

Perioadă analiză 01 ianuarie – 20 mai 2016

Redau mai jos câteva statistici referitoare la librăria online libris.ro pe care o promovez de multă vreme:

  • Valoare comisioane 2016: 473,05 lei din care 49,04 lei comisioane în așteptare, iar 88,48 lei comisioane respinse;

valoare comisioane libris ian-mai 2016

  • Valoare vânzări: 5.981 lei. Mai puțin importantă pentru câștigurile mele însă mult mai importantă pentru piața de carte în general. La un preț mediu de 20 lei/carte am vîndut rezultă că am vândut aproape 300 de cărți în patru luni jumătate. În măsura în care voi avea răbdarea necesară o să fac calculul exact. Mie mi se pare foarte bine având în vedere că marea majoritate a vânzarilor le-am făcut cu un singur articol (promovat AdWords într-adevăr) despre oferta siteului de transport gratuit. Aici trebuie să mai fac o observație. Articolul îl am în două variante:

Și ce credeți ? Primul a convertit mult mai bine. Asta în condițiile în care ambele campanii de AdWords beneficiază de aceleași keywords-uri, aceleași CPC-uri și aceleași AD-uri și CULMEA același conținut. Concluzia este titlul contează. Alta nu îmi mai vine în minte. Voi nce ziceți ?

  • Că tot veni vorba de CPC-uri am încercat să le țin între 0,05 și 0,15 lei dar mai ales pe cuvintele cheie generaliste concurența este mare. Prin urmare și aici concluzia este clară: articole cât mai nișate promovate sau cu degetele încrucișate în speranța unei poziții cât mai bune în căutările pe Google.
  •  Am trimis 1.687 clickuri
  • Am cheltuit la AdWords pe reclama PPC: 358,01 pentru campaniile de pe funshopping.ro și 20,89 lei pentru campaniile de pe acest blog. Total 378,90.
  • Prin urmare am un ROI pozitiv dar destul de mic. Sper să crească pe măsură ce cele 8 de comisioane neaprobate vor fi procesate.
  • Ceea ce mă determină să cresc această campanie este rata de conversie extrem de bună care trece chiar de 7%.

rata conversie carti libris

  • alt indicator care mă determină să lucrez cu libris în special este rata de respingere comisioane. În perioada analizată am avut 108 comisoane din care 14 respinse rezultând o rată de respingere de 13% care este foarte acceptabilă în comparație cu alte campanii pe care le derulez. Pe 2Parale libris anunță cam aceleași procente.
  • Ultimul comision prelucrat (din păcate respins) este din 17 aprilie rezultând o perioadă de aproximativ o lună de prelucrare a comisioanelor. Aici pot spune că am campanii cu perioadă mult mai scurtă de prelucrare comisioane însă ăsta este specificul acestui advertiser care are perioadă de accept retur foarte mare de 30 zile calendaristice deși legea îl obligă numai la 14 zile lucrătoare.
  • Comisionul oferit afiliaților este de 8%.

Despre elefant.ro

Aici statisticile nu-mi spun mare lucru despre piața de carte pentru că mi s-a întâmplat de multe ori să promovez carte și să vând pamperși. Nu spun că nu recomand începerea unui program de afiliere pe segmentul carte cu elefant.ro însă acesta trebuie gândit mult mai bine având în vedere specificul mult mai diversificat al site-ului. Trebuie profitat după părerea mea de renumele, încă exitent pe piață al site-ului, drept o librărie online. Iar campaniile trebuie nișate mult mai mult pe categorii de carte, pe oferte de carte sau chiar pe recenzii de carte.

Este adevărat că nici nu am campanii nișate pe carte și ăsta ar fi planul pe viitor și pentru acest advertiser. Campaniile lor de 45% reducere la orice carte convertesc foarte bine după spusele lor.

comisioane elefant

Comisionul elefant.ro pe categoria cărți este însă cel mai mic din categorie și anume 7%.

Book-express.ro

Este o librărie online nișată pe carte în limba engleză pe care intenționez să o promovez și o să anunț rezultatele ulterior. Mai ales că are și comisionul de 10 % cel mai mare din categorie.

Okian.ro

Face și ea parte din librăriile online care merită promovate. Am o singură campanie generalistă care nu este specifică doar acestei librării și cu toate astea convertește destul de bine. Cauzele ar fi:

  • website foarte aerisit
  • proces de comandă foarte eficient
  • campanii inteligente
  • comison 8%

Libraria-humanitas.ro

Are un istoric incert în 2parale. Parcă am citi la un moment dat că avea probleme cu plățile. Trebuie să le scriu și să aflu statutul exact. Altfel ar merita promovată pentru că:

  • site-ul este curat,
  • ofertele sunt interesante,
  • editura are renume foarte bun;
  • comisionul afiliat este și el de 10% maxim pe categorie

BookCity.ro

Acum văd că au făcut un redesign drăguț la site. Era unul dintre principalele motive pentru care nu îi promovam. Văd de asemenea că se încadrează și ei în trendul categoriei de a introduce pe site și alte produse în afară de cărți. Este un mic semn de alarmă ăsta ? Înseamnă că librăriile online nu se pot susșine pe piață numai din carte și gustă din fructul oprit, după părerea mea, al diversificării ? Wow au încă numărul de fax în formularul de autentificare. Ciudat nu ? Cine mai are fax pe birou în 2016 ? Eu nu mai am nici telefon fix. Oricum nu mă suna nimeni pe el.

Merită încercat totuși. Revin cu detalii.

AdevarulShop.ro

Nici nu știu de ce se mai află în categoria cărți la 2Parale. Nu l-am promovat pentru că nu mai arată de loc a librărie online. Pe prima pagină văd periuțe de dinți și genți Lamonza. Cărți au foarte puține și majoritatea sunt din Colecția Adevărul. Este adevărat că ei au început această modă acum mulți ani de a încerca salvarea vănzarilor de ziare alăturându-le cu o carte ieftină, dar moda asta a cam apus de mult. Nu mi se pare un advertiser demn de promovat la categoria cărți. Am observat însă niște widgeturi în programul 2parale. Le-a folosit cineva ?

Editurile cu magazin online

Editurile care și-au construit propriul magazin online nu au prea mari șanse după parerea mea decât poate cele nișate cum este Nemira pe SF care în mod cert are propriul public cititor. Mi-ar folosi ceva informații aici.

Daca vrei sa afli ce mai scriu aboneaza-te la newsletter.

Importanța segmentării în afiliere

După cum știți, sper, de ceva vreme am deschis o pagina de Facebook dedicată turismului, asociată blogului meu de călătorie. În continuare vreau să ilustrez foarte concludent de ce trebuie segmentat publicul țintă în vederea obținerii de rezultate cât mai bune în marketingul afiliat și nu numai.

415 persoane

Din cele 1.086 persoane care au dat like paginii de facebook calator365 au vizualizat postarea următoare:

Santorini calator365

Aproape 50%. Mi se pare uimitor. Deși pagina are like-uri plătite pentru segmentul: vacante, sejururi, bilete, avion, city break, travel, oferte.

În timp ce distribuirile pe pagina de facebook fun-shopping.ro pagina mea comercială generalistă cu 2.374 de like-uri are impact 38 persoane (nici măcar 2 %),

Santorini fun-shopping.ro

iar cea de pe pagina mea personală de facebook cu 2.276 de prieteni, are 5 interacțiuni. Aici nu mai calculez procente.

Santorini tudorstanica.ro

Concluziile sunt evidente

  • Segmentarea pe o anumită nișă, este esențială pentru ca mesajul să ajungă la cât mai multe persoane;
  • Trebuie să mă opresc în a mai posta anunțuri comerciale pe pagina mea de facebook lucru de care nu mă pot lăsa. Opriți-mă vă rog ! Pagina personlă este pentru postări din aria mea de interes (fotografie, rock, moto) care în  mod evident se regăsește și în ariile de interes ale prietenilor mei;
  • Nu știu încă dacă ar trebui să renunț la pagina de facebook fun-shopping. Mă mai găndesc ce să fac cu ea. Ceva idei ?

Daca vrei sa afli ce mai scriu aboneaza-te la newsletter.