Skip to main content

3 întâmplari de Bobotează

Afara sunt 12 grade. Neobişnuit. Superb şi relaxant.

Am deja 12 kilometrii parcurşi cu bicicleta printr-un Bucureşti vesel, leneş, parcă pregatit şi el de Sărbătoarea Bobotezei.

Prima întâmplare

M-am revăzut cu artistul plastic Maria Cioată, o veche cunoştință.

Am pus la cale o şedință foto pentru lucrările ei care încă se mai află la Galeria Orizont. Nu va fi o şedință foto uşoară, însă îmi plac provocările. Sper să-i placă fotografiile rezultate.

A doua întâmplare

L-am cunoscut pe meşterul Surucel Ionel care restaurează topoare vechi. Este un tip fain cu care am stat un pic de vorbă pentru că avem aceeaşi pasiune cu biciclitul.

Am luat de la Ionel un topor de spart lemne care are peste 100 de ani şi provine din Austria. Sunt sigur că o să mă slujească foarte bine, mulți ani.

Puteam să iau unul mai ieftin, din fibră de sticlă, fabricat în serie de o maşină foarte eficientă, probabil chinezească.

Am preferat unul încărcat de energie şi trecut prin mâna unor meşteri, nu printr-o maşină. Aşa ințeleg eu conceptul de slow life.

Sper că mulți dintre cei ce citesc aceste rânduri să aleagă lucrurile făcute temeinic, făcute să dureze. Vreau să mă înconjor de lucruri care să nu expire peste 6 luni.

A treia întâmplare

Am luat apă sfințită de la Biserica Dobroteasa. Va recomand să treceți pe aici. Pe lângă faptul că este monument istoric şi arată superb, oamenii de aici m-au impresionat.

Întotdeauna oamenii sfințesc locul.

Trei bărbați te aşteptau în fața bisericii, cu căni şi pâlnii, să-ți toarne apă sfințită din trei butoaie mari. Alături găseai şi busuioc.

Impresionant de simplu şi frumos gestul lor.

Scriu acest articol pe o banca, la soare, în fața Ateneului Român. Mă odihnesc după cei aproape 18 kilometrii de biciclit. Soarele mă încălzeşte dulce.

Am ajuns la Gara Băneasa, locul unde las deobicei maşina. Cei aproape 23 de km de biciclit se simt plăcut în pocioare.

Strazile zumzăie ispititor de motociclişti.

____________________________________________________

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns