De curând am făcut un update la aricolul meu despre site-urile afiliaților români. De fapt nu este un articol ci mai degrabă o listă de site-uri care încearcă să monetizeze cu ajutorul afilierii. Mă gândeam că multe dintre ele au dispărut.
Și am avut dreptate. Multe proiecte s-au închis dar au apărut și altele noi. Am șters probabil vreo zece site-uri, dar am și adăugat vreo trei.
Ce site-uri de afiliere au fost afectate de criză?
Toate site-urile pe care le aveam în listă ce încercau să vândă roviniete au dispărut. După o mică cercetare am descoperit că nu criza este de vină ci faptul că nu mai sunt site-uri ce vând roviniete care să facă afiliere.
Nici măcar cei de la emag nu mai vând roviniete. Ce să zic după exemplul Vola, după ce ne-am văzut cu sacii în căruță, renunțăm la afiliere. După ce am primit trafic la greu de la afiliați și am crescut în căutări suficient cât să nu mai avem nevoie să împărțim comisionul cu ei, renunțăm. Este adevărat că și comisioanele erau mici. Ce să zic acum …
SIte-urile travel-related evident că au fost foarte lovite dar se pare că nu a dispărut niciunul. Se pare că travelul este chiar o pasiune și cu greu poți omorî un astfel de blog, în care ai pus mult suflet. Criza va trece și oamenii sunt sigur că de abia așteaptă să călătorească din nou. Și cum blogurile de călătorie sunt cea mai bună sursă de inspirație stăm și așteptăm. Da poate știți că am și eu un blog de travel.
Site-urile de pe nișa credite rapide au fost dea dreptul îngropate prin închiderea completă a tuturor programelor din această categorie. Nu am observat însă să se închidă foarte multe. Se pare că merită să plătești găzduire degeaba o lună, două dar să nu pierzi poziția în Google.
Nici un site dedicat black friday nu a fost închis. Sperăm cu toții să scoatem pârleala în toamnă.
Și youtuberi-afiliați au avut mult de suferit. Nu prea este interesant contentul făcut din bucătărie, deși marea majoritate se străduiesc.
Adsense pe site-uri de afiliere
Am observat un fenomen pe care nu îl înțeleg. Mulți afiliați au adăugat AdSense pe site-urile care până acum monetizau prin afiliere. Nu cred că este o soluție bună, iar reclamele Google prezente pe site-uri pot foarte ușor să dispară pe calculatoarele cu adblockere.
Ce site-uri au prosperat?
Nu cred că vreun site a prosperat în această perioadă, însă am observat că marea majoritate a bloggerilor serioși creează content în continuare. Nici un blog de pe lista mea nu a dispărut.
Sunt convins că pe anumite nișe au fost vânzări frumoase. Dovada este că un cunoscut afiliat ce se ocupă cu contentul, a câștigat cel mai recent concurs organizat de 2Performant.
Ce greșeli am făcut eu în perioda de criză?
Am oprit toate campaniile Google Ads afiliate. Se pare că a fost o mare greșeală. Din articolele lui Dorin de la 2Performant am înțeles că afiliații specializați în Google Ads au făcut bani frumoși în timpul crizei, speculând nișele care au mers.
Ce planuri de viitorul am în afiliere
Acum am pornit și eu companiile Google Ads. Am mai aranjat unele campanii, am în plan să pornesc altele noi. Sper să nu fie prea târziu. Oricum dacă am pierdut boom-ul din timpul crizei, prind începutul ieșirii din criză.
Am început să creez content muuuult mai mult. Planul pe viitor ar fi să merg pe aceste două canale de afiliere mult mai serios. Sper să îmi și iasă.
Photo by Austin Distel on Unsplash
____________________________________________________