Skip to main content

Transbucegi – Cheile Zănoagei – Lacul Scropoasa – Cheile Orzei

Traseu Cabana Scropoasa

Am ajuns pentru a treia oară anul ăsta pe Transbucegi. Drumul este tot închis circulației publice, însă ca în toate celelalte dăți, este foarte frecventat de mașini, bicicliști și mai puțin de motocicliști din motive evidente de temperatură mult prea scăzută pentru ei.

Camping Zanoaga

De data asta ne-am oprit la campingul Zănoaga de unde pornește traseul pe care ni l-am propus. Campingul este închis la această dată, însă mi-am propus să petrecem un weekend acolo la vară. Sper să nu pățim ca la campingul Cumpăna.

Urmăm traseul cruce albastră către  recomandat de 1,2 h. Noi l-am făcut în mai puțin de o oră.

activitati-cadou.ro

Cheile Zănoagei

Traseul trece prin Cheile Zănoagei și este foarte ușor, deși are câteva săritori. Recomand ghete de munte. Cheile sunt destul de spectaculoase și merită vizitate. Cheile sunt formate de râul Ialomița care izvorăște de aici din Munții Bucegi, obărșia râului fiind subiectul unui viitor articol, pentru că am fost și pe acolo și merită vizitată.

Cheile Zanoagei.

Traseul este foarte bine amenajat cu podețe în locurile mai puțin accesibile. Am întâlnit și de data asta foarte mulți turiști, ceea ce mă bucură enorm.

Cabana Scropoasa

Cabana Scropoasa

Este momentan închisă, chiar nu știu de ce, pentru că așa cum v-am spus turiști erau destui. Mai ales că se află într-o poziție superbă între cheile Zănoagei și foarte aproape de lacul Scropasa  Parea totuși îngrijită, nu lăsată în părăsire ca multe altele. Cabana sre chiar și acces auto pe un drum neasfaltat dar destul de bun.

Lacul Scropoasa

Lacul Scropoasa

Se află în apropiere de cabană și pare natural. Deși sunt multe amenajări hidro în jur. Este foarte mic și se poate ocoli pe o cărare amenajată chiar și cu stâlpi de lumină, în câteva minute. Am pornit și noi pe malul lui și surpriză, am dat peste niște chei micuțe și superbe la capătul superior.

Cheile Orzei

Cheile Orazei

Am auzit de la câțiva turiști aflați acolo că ar fi cele mai mici din Europa – informație neverificată. Cheile nu pot fi vizitate efectiv. Se pot admira de la distanță de pe un podeț care le traversează.

 

____________________________________________________

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.